Copiii merită să se simtă în siguranţă pe net. Iar jignirile, ameninţările şi cuvintele urâte pot să-i rănească mai tare decât violenţa fizică. Află ce poţi face ca să-i protejezi pe cei mici de agresivitatea online.
Experiențele online și cele offline au devenit interconectate în aşa măsură, încât e greu să le mai măsurăm efectele separat. Tehnologia contribuie la un ritm accelerat de dezvoltare și este important să ştim cum să-i ajutăm pe copii să folosească în mod inteligent şi echilibrat dispozitivele digitale pe care le au la îndemână. Unul dintre fenomenele care capătă amploare în mediul online este cyberbullying-ul în rândul copiilor. Având în vedere impactul negativ pe care îl poate avea acesta asupra celor mici, te invităm să te alături inițiativei “Dă block agresivității!”.
Proiectul educațional Dă BLOCK agresivității! Şi „glumele” dor. Stop cyberbullying! este o inițiativă națională lansată în cadrul programului european Ora de Net care se va derula în perioada 9 octombrie – 9 decembrie 2018 și se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
Pentru a reduce și combate fenomenul de cyberbullying, echipa Ora de Net pune la dispoziția cadrelor didactice un pachet de resurse care conține atât o serie de clipuri video care abordează acest subiect, cât și planuri de lecție adaptate etapelor de dezvoltare ale copiilor din ciclurile de învățământ – primar, gimnazial și liceal. Perioada de implementare și raportare se încheie la data de 9 decembrie 2018, iar cadrele didactice vor primi adeverințe în format exclusiv electronic care atestă implicarea lor.
Ne dorim mult ca, împreună, să reușim să abordăm tema cyberbullyingului în toate școlile din România pentru că efectele sale ating fiecare utilizator de Internet, oriunde s-ar afla el.
Dacă vrei să te alături demersului „Dă BLOCK agresivității!” și comunității de voluntari Ora de Net, te invităm să urmezi pașii indicați mai jos:
Copiii din zilele noastre nu au cunoscut lumea fără internet; pentru ei, utilizarea tehnologiei digitale, comunicarea, conectarea și socializarea în spațiul virtual vin la fel de natural ca o ieşire la joacă.
De cele mai multe ori, tehnologia reușește să aducă copiii și tinerii împreună, într-un mod incredibil de uşor – informaţia se află, realmente, la un click distanţă. Ce facem, însă, atunci când tehnologia este folosită pentru a răni și a aduce rușine, teamă, jenă, discreditare, însingurare, izolare, frustrare, într-un mediu online căuia îi lipsește butonul de DELETE? Permanența și posibilităţile reduse de a limita cyberbullying-ul fac ca acest fenomen să aibă un impact negativ uriaș, asupra tuturor celor implicaţi – victimă, martor, agresor.
Credem că, şi în acest caz, cea mai bună măsură de protecție este prevenţia.
De aceea, îţi punem la îndemână un set de resurse care să te ajute să discuţi mai deschis cu cel mic despre cyberbullying.
Ura, jignirile sau amenințările nu-și au locul pe internet! Ele te afectează și te pot înrăi. Află mai multe despre felul în care te poţi proteja de agresivitatea online.